Istoria localităţii

Satul Bolohan a fost organizat pe pământul unui moșier evreu pe nume Leiba Aron, care avea moșia ce cuprindea vre-o cîteva mii de hectare. Oamenii care lucrau la boier erau sosiți din diferite părți ale Basarabiei și Ucrainei. Unii după terminarea contractului plecau acasă, alții s-au aclimatizat aici, au primit loturi de case și au început să-și construiască case aici. Curtea boierului se afla la vre-o 2 km la nord de sat. Aproape de curtea boierească se afla un bolovan mare de piatră care a și dat numele satului.

Primul locuitor al satului a fost ucraineanul Stupac, care și-a construit casa unde a trăit Mihalcu Doroș. După aceea au început să se mai adune oameni de prin apropiere, așa ca familie Doroș, Chicuș, care au sosit din satul Berezlogi, raionul Orhei. Familia Zagorodniuc au venit din satul Cuizăuca, raionul Rezina. În rezultatul războiului ruso-turc din 1877 a sosit și familia Radețchi, care au venit din Cracov – Polonia.

Din povestirile d. Radețchi Mihail Grigore – locuitor din s. Bolohan, spune că, satul Bolohan s-a format în anul 1763 pe baza moșiei lui Leiba Aron ce se află la nord – vest, la 2 km de satul de azi. În Enciclopedia Sovetică Modovenească, vol.1 ed.1970, întemeiere s. Bolohan e socotit anul 1867, iar în ancheta redacției ESM data aproximativă a apariției s. Bolohan e 1788.

Denumirea de Bolohan se trage de la un bolovan mare de piatră, ce se află la nord – vest aproximativ 1-1,5 km de satul de astăzi, sub pădure. Acolo au trăit primii  locuitori ai satului. O parte din locuitori lucrau la boierul Leiba Aron, iar alții la boierul Carpuș Bogdasar. Familia Bogdasar e de origine armeană și moșie avea la Serbinica, ce se află la sud-est de Bolohan, vre-o 4 km depărtare. În anul 1859 în Bolohan erau 10 case , 31 bărbați și 29 femei. Către anul 1870 în sat erau 55 de case acoperite cu stuf, 162 bărbăți și 127 femei.

Oameni creșteau vite mari cornute ce numărau către acest an erau 62 capete, 9 cai, 84 oi și capre. Cu timpul în sat apar noi familii: Galatîr, Chicuș, Vevriță, Melnic, Chiosa, Prodan, Boldișor, Țîbuleac, Cojocari, Strașnei. Mai tîrziu: Gospodarenco, Luchian, Sîngurean, Negară, Purice. Locuitorii se ocupau în temei cu agricultura: creșterea plantelor și vitelor, apoi mai tîrziu cu cultivarea viței de vie.

Pe la sfârșitul anului 1890 în Bolohan a fost deschisă școala primară, a cărui învățător a fost Iacob Grosu. Școala a fost construită pe locul unde acum este monumentul eroilor căzuți în al doilea război mondial în casa locuitoarei Melnic Zanovia unde învățau copii de 6-14 ani cîte 2 zile pe săptămînă. Satul s-a dezvoltat foarte încet. După reforma agrară din 1897 unele familii au primit pământ în natale (natal = 4,5 ha).

Satul continuă să rămînă fundătură, fără drumuri. Unicul transport era carul tras de boi și căruță trasă de cai, dar și acestea erau foarte puține. Odată cu declararea independenței în anul 1918 sfatul Țării văzînd că căzăcimea rusească se ocupau cu jafuri și alte fărădelegi s-au adresat guvernului României în frunte cu Regele Ferdinand I cu rugămintea de a se alipi la România. Satul a fost sub conducerea Romăniei regale din 1918 pînă în 1940. Lumea trăia foarte greu la început, satul avea la vre–o 200 case, 400 de bărbați și 430 de femei. Guvernul Romăniei condus de Margheloman au înfăptuit o reformă agrară care a asigurat oamenii cu pămînt, dîndu-le credite din Bănci pentru procurarea vitelor, uneltelor agricole și a semințelor la un preț convenabil oamenii au fost scutiți pe un termen de trei ani de impozitul agricol dîndu-le posibilitatea de a acumula anumite privilegii de a se achita cu statul. Era primărie și post de jandarmerie. Populația a început să se dezvolte.

În anul 1928 s-a pus temelia bisericii din sat și s-a terminat de construit în 1936. Dar iată că în vara anului 1940 Armatele sovetice au ocupat Basarabia și Bucovina. S-au început deportările în masă. Erau deportați oameni nevinovați. Uniunea sovetică se gătea intens de război, erau propagate trăinicia statului sovetic și a Armatei Roșii, care se socotea de neînvins. Războiul a fost fulgerător, unde Moldova a fost din nou alipită la Uniunea Sovetică. Războiul s-a terminat în anul 1945, oamenii se întorceau de la front. Acasă predomina foamea și bîntuia epidemia tifosului. În rezultatul secetei din anii 1946 – 1947 s-a produs o foame extraordinară, mureau oamenii cu sutele. Astfel și satul Bolohan a avut de pierdut mai mult de 100 de oameni și copii.

În anul 1949 toamna în sat s-a organizat colhozul „1 Mai”. Primul președinte de colhoz a fost Filip Lesnic. De la început era greu nu se ajungea semințe, cai pluguri. Toate acestea au fost strînse de la oamenii din sat, cu toate că nu aveau. Al doilea președinte a fost Arsenii  Nichitovici Erhan. În anul 1955 se formează colhozul „Serghei Lazo” unde intrau satele S. Lazo, Bolohan, Jeloboc. În 1963 la 23 martie a fost întemeiat sovhozul „Progress” apoi „Biruința”. Directorii au fost: Șilin, Zabulica Vasilii Cuzmici, Gladîș Ivan Pavlovici, Pisov Evghenii Petru, Cara Alexei Petru.

Printre primii primari din cele auzite  în sat a fost Boldișor Fiodor Vasile care a activat din 1966-1972, apoi au venit următorii după cum urmează: Grosu Gheorghe Iacob 1972-1977, Chicuș Alexei  Efim 1979-1985, Ciobanu Ion Mihail 1985-1999, Crăciun  Ion Isidor 2003-2011, Cotruță Lilian Filip 2011- prezent.

Sursa de informație –  arhiva primăriei.